Este posibil să te îngrași sau să slăbești de pe o zi pe alta ?

06/06/2021

Ai citit un articol găsit pe facebook cum că dietele cu conținut scăzut de carbohidrați au super beneficii asupra pierderii de grăsime. Sau posibil să ai un prieten care a slăbit cu această abordare 15kg în două luni și acum se „bucură” de viață.

Dar oricum ar fi, gata te-ai decis, carbohidrații reprezintă cauza principală pentru care tu nu reușești să slăbești (nu Doritos și Pepsi pe care le consumi seara urmărind episoade din serialul tău preferat, dar trecem peste).

Îți reduci carbohidrații la 40g pe zi și reușești să scazi 2.5 kg pe cântar în 3 zile. Gata, am putea spune că ai găsit secretul. Rămăi consecvent cu noua abordare dar în a șaptea zi ieși în oraș cu prietenii.

Îți spui că meriți să mănânci o pizza, că doar ai slăbit într-o săptămână cât alții într-o lună. (0.5kg pe săptămână reprezintă o scădere în greutate sănătoasă).

A doua zi dimineață când te urci pe cântar ai cu 1.5 kg mai mult. Asta înseamnă 250g pentru fiecare felie de pizza, nu ?

Ce se întâmplă de fapt ? Este posibil să slăbești sau să te îngrași atât de mult de pe o zi pe alta ?

Dacă vorbim despre kg de grăsime, cu siguranță nu este posibil. Pe de altă parte dacă vorbim doar despre numărul de pe cântar, mai mult ca sigur este posibil.

Deci pentru o persoană care ține o dietă scăzută în carbohidrați și care o dau în „bară” cu noua lor abordare acest fenomen este mai răspândit decât crezi.

Problema cu cântăritul

Deci știm că pentru a ne cântări într-un mod corect trebuie să ne urcăm pe cântar dimineața după ce ne trezim după ce ai folosit toaleta, dar înainte de a bea sau a mânca ceva.

În felul acesta te cântărești întotdeauna într-o stare ușor deshidratată. Dar acest lucru nu înseamnă că este aceeași stare ușor deshidratată de fiecare dată.

Nivelul lichidului din corp se poate schimba dramatic din 2 motive principale:

Sodiul și apa

Sunt sigur că ți s-a întâmplat vreodată să mănânci mai multă mâncare decât deobicei indiferent că ai ieșit într-o seară cu prietenii sau ai stat acasă. Pur și simplu era atât de gustos încât nu te puteai opri din a mânca. Unul dintre motivele pentru care este atât de gustos este din cauza sodiului.

Dar din nou, ai mâncat mai mult decât mâncai în mod normal.

Când urci pe cântar a doua zi dimineață, observi că ai câștigat 2 kg. Dar înainte de a-ți da pumni în cap îți poți da seama că probabil este din cauza a două lucruri:

  1. Sistemul tău digestiv nu a avut timp să proceseze toată cantitatea de mâncare pe care ai consumat-o cu o seară înainte.
  2. Tot acel exces de sodiu a făcut ca, corpul tău să se țină de excesul de apă pentru a-ți menține electroliții în echilibru.

Dar poti sta liniștit deoarece corpul tău va rezolva ambele probleme prin „mecanismele” pe care le are la dispoziție. Mâncarea va trece prin procesul de digestie iar apa suplimentară este de asemenea temporară datorită în mare parte rinichilor tăi.

Problemă rezolvată.

Glicogenul și fluidele

Fiecare gram de glicogen (carbohidrații stocați în mușchii și ficatul nostru) este însoțit de 3g – 4g de apă. Dacă mănânci foarte puțini carbohidrați vei stoca mai puțin glicogen, ceea ce înseamnă că vei stoca de asemenea și mai puțină apă.

Dar cât de mult poate afecta glicogenul greutatea? Hai să vedem.

Conținutul de glicogen din întegul corp este de aproximativ 600g (studiu), număr care variază foarte mult în funcție de masa corporală, dietă și exercițiile fizice.

Dar hai să luam ca și exemplu o persoană de 70 kg care stochează în medie 350g glicogen în mușchi și 80g în ficat. Corpul tău îți va permite să reduci glicogenul din ficat aproape de zero dar va păstra întotdeauna o cantitate de glicogen musular în rezervă.

Să prespunem că această combinație dintre o dietă săracă în carbohidrați și antrenamente cu greutăți reduce glicogenul muscular cu 50% adică 175 de grame. Și să spunem de asemenea că a-ți epuizat și toate cele 80g glicogen din ficat.

Acest lucru înseamnă că ai cu 255g mai puțin glicogen.

Și deoarece fiecare gram de glicogen deține de 4 ori greutatea sa în apă, pierderea a 255g de glicogen plus 1020g de apă înseamnă să cântărești mai puțin cu 1.3 kg.

Și acest exemplu este pentru o persoană de 70kg care nu și-a epuizat tot glicogenul. O persoană mai grea, cu mai multă masă musculară și o dietă mai strictă ar putea pierde și mai mult în greutate doar din glicogen.

Ce ar trebui să faci ?

Deci, dacă începi o dietă cu conținut scăzut de carbohidrați se-ar putea ca în primele zile să scapi de câteva kg fără ca măcar să-ți dai seama. Dar acest lucru nu înseamnă că scapi de grăsime.

Ce se întâmplă după aceea ? Când ai putea să te bucuri de pierderea reală în greutate ?

Trebuie să urmezi 2 pași.

  1. Prima oară trebuie să aștepți până când greutatea ta de dimineață s-a stabilizat și nu mai pierzi nici un kg de apă.
  2. Al doilea pas este să-ți monitorizezi greutatea pentru încă o săptămână sau două. Dacă numărul de pe cântar scade ușor și treptat sub greutatea ta stabilizată și nu ai mai modificat nimic ce ține de dietă sau antrenament ești pe drumul cel bun. Acest număr mai mic reprezintă o adevărată pierdere a grăsimii.

Bineînțeles, acesta ar trebui să provină din grăsime presupunând că ești ok cu toți factorii ce țin de acest lucru.

Concluzie

Singura modalitate de a ști dacă funcționează este de a fi consecvent și să dai dovadă de răbdare. În concordanță cu cântărirea, antrenamentele și aportul de carbohidrați și să fii suficient de răbdător pentru a vedea rezultate semnificative.

Deci, este posibil să slăbești sau să te îngrași de pe o zi pe alta ? Dacă vorbim de țesut adipos răspunsul este nu, dacă ne referim doar la numărul de pe cântar, cu siguranță este posibil. Și acum știi de ce.

Până atunci îmi poți lăsa un follow pe Instagram unde postez mult content despre fitness și nu numai. Iar dacă ai nelămuriri și crezi că te pot ajuta aștept mesajul tău.

Pe curând

Ești gata să adopți un nou stil de viață sănătos și în mișcare?

In Person Training
Gantera

Articole Recente